Acasa

Povestea bijuteriilor

La ‘Casa Agar” din cadrul Asociației Touched România mamele aflate în situații de risc, găsesc șansa de a-și păstra copilul și de a-și reface viața prin reechilibrare emoțională, sprijin material, educațional și calificare profesională.

Pe holurile Centrului Maternal, în birouri și în dormitoare sunt fotografii ale copiilor care au “locuit” acolo și tablouri cu amprentele lor colorate. Pe uși sunt liste cu indicații: “Curățenie în dormitor” sau “Programul de curățenie”. Șase mame (capacitatea maximă) împreună cu copiii lor locuiesc și împart responsabilitățile casnice, se organizează și-și cresc copiii împreună, timp de șase /nouă /douăsprezece luni, în funcție de vârsta copilului și dificultatea situației.

În Centrul Maternal ”Casa Agar” primul gând din “povestea bijuteriilor”, a fost crearea unui atelier de terapie ocupațională pentru a ajuta mamele, cu copii în situații de abandon, să privească dincolo de acest moment de dificultate, să le sporească încrederea în forțele proprii și motivarea de a continua lupta de dragul copiilor lor. Staff-ul și mamele, cu ajutorul echipelor de traineri din SUA, au învățat primii pași în manufacturare.

acasa1acasa2

Cum a inceput…

În cadrul Centrului Maternal “Casa Agar” ca terapie prin artă şi creaţie, cu obiective și rezultate măsurate în persoana fiecărei mame prin valorificarea încrederii, a inițiativei, motivării și prin creșterea stimei de sine.

În interesul mamelor aflate cu copiii în situații de risc de abandon, care luptă pentru viață și familie și pentru sustenabilitatea financiară, Asociația TOUCHED ROMÂNIA (Asociațía mamă) a dezvoltat întreprinderea socială TOUCHED COLLECTION prin producţie handmade de bijuterii și accesorii (din sticlă, lemn, piatră naturală, perle, cristale swarovski sau placate cu aur /argint) de către mamele din Centrul Maternal “Casa Agar”. Prin succesul acestui proiect se contribuie la succesul și șansa acestor mame de a fi responsabile în viața personală și în societate.

Întreprinderea socială TOUCHED COLLECTION și terapia ocupațională prin manufacturarea bijuteriilor de către mamele din cadrul Centrului Maternal “Casa Agar”, are ca obiectiv și crearea de locuri de muncă prin angajarea celor mai abile mame în manufacturare și distribuție. Pentru dezvoltarea întreprinderii sociale și în interesul reintegrării familial-profesionale a acestor mame, bijuteriile se comercializează la târguri și în sectorul privat (companii, bănci, fundații, corporații, etc), dar se adresează și persoanelor fizice (particulare), sensibilizate de problematica mamelor și a copiilor aflați în dificultate și situații de abandon.

Touched Collection s-a lansat cu o linie de bijuterii gablonțuri /hippie (din materii prime: lemn, scoică, piatră naturală, sticlă), apoi a dezvoltat o colecție de lux (din materii prime: perle și cristale swarovski lucrate pe lănţișoare placate cu aur și argint), o colecție pentru copii și o colecție pentru mireasă. Iată câteva modele din:

COLECȚIA DE GABLONȚURI /HIPPIE:

COLECȚIA DE LUX:

Mai multe modele hippie găsiți pe pagina www.facebook.com/touchedcollection sau Colecţia de Lux pe www.touchedcollection.ro.

Bijuteriile sunt unice, creații originale și se regăsesc în variații de culori și modele, fiecare ascunzând povești de viață.

Achiziționând aceste bijuterii/accesorii – publicul țintă și fiecare dintre noi – devenim parte din poveste, implicați în rezolvarea situației și eliminarea riscului (de abandon).

acasa3acasa4

Toate beneficiile obținute din comercializarea bijuteriilor (prin magazinul on line /off line la târguri și prin distribuitori), sunt și vor fi folosite în susținerea financiară a mamelor și a copiilor aflați în programul Asociației.

Comments are closed.